Traian Băsescu, campanie în tren. Unde a mers fostul președinte: ”Nu vreau să lipsesc de la eveniment”

Publicat: 15/11/2016, 11:32
Actualizat: 15/11/2016, 17:15

Trenul cu care fostul șef al statului a mers la Brașov a ajuns la ora 10.50 în gară. Traian Băsescu a fost așteptat pe peron de mai mulți reprezentanți ai PMP.

Întrebat de jurnaliști cum a fost călătoria, Traian Băsescu a răspuns: „foarte plăcută”.

În fața gării acesta a fost așteptat de o mașină cu care a plecat spre Troița situată în fața Spitalului Județean din Brașov, unde va avea loc o ceremonie religioasă, urmată de depuneri de coroane.

„Plec cu trenul de 08.15 ca să pot ajunge la comemorarea Revoltei anticomuniste din 1987. Ca Președintele care a condamnat comunismul, nu vreau să lipsesc de la eveniment”, a scris, luni, Traian Băsescu pe Facebook.

Totodată, fostul președinte a postat, în timpul călătoriei, un filmuleț pe Facebook, în care spune, între altele: „Trenul este plăcut, e cald. Trenul respectă perfect graficul de mers, nu are întârziere. Lumea pare bine dispusă în vagon și noi abia așteptăm să ajungem la Brașov”.

Pe parcursul zilei, Băsescu va participa la lansarea candidaților PMP.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Scandalul care îi costă scump pe șoferi. Scapă ocazia de-a plăti mai puțin în service
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Primul caz de gripă aviară la om transmisă de la vaci
×